Zi de vara perfecta!!!

Nu pot sa nu scriu ceva despre ziua asta. Pentru ca este o zi rara si pentru ca pentru mine e un ”first”. Si pentru ca imi zboara cuvintele prin limba, zbierand si urland ca vor afara 😛

Azi am trait un moment de liniste solemna…eu cu mine….un lac, o padure si stelele. Stiu, suntem multi aici implicati, dar ca fiinta ce respira…am fost numai eu. 

E seara si nimeni in jur. Doar doi trei baietasi ce parca strang sacii de gunoi ramasi dupa gratarele de duminica. Un lac ce parca si el cere liniste dupa o zi in care toti i-au calcat inima si picioarele si manutele. Pana si el parca respira usurat, tragandu-si sufletul si incarcandu-si bateriile pentru ziua de maine. Se aud doar cateva broscute, tematoare sa iasa afara. E atat de frumos, lacul stralucind in lumina lunii si luna reflectandu-si chipul frumos in lac. Parca isi vorbesc… Pomii aplecandu-si frunzele catre chipul lacului si lacul mangaindu-le duios. Imi desfac bratele si ma las purtata de ei…de stropii de apa vorbesc (pentru ca aici nu e vorba de iubire dintre barbat femeie…e vorba de iubirea dintre mine si natura). E atat de liniste ca imi pot auzi gandurile. Se lasa seara, iar o ceata buclucasa parca ar vrea sa strice linistea lacului. Momentul ala…ala…e de nepretuit. Si mi-as dori sa stau aici o mie de ani, sa opresc acest moment aici si asa, nici ziua de maine si nici cineva strigandu-mi numele, sa nu imi strice melancolia in care am intrat. Apa imi mangaie trupul si ma poarta usor de la un colt la altul. Pontonul de lemn se intinde lung cat tine lacul, ca un sarpe, dupa o zi de lenevit la soare….Imi umezeste parul si mi-l poarta suav…Ma dezbrac de tot si toate gandurile si calatoresc in acel colt vesel unde nimeni nu ma poate atinge. 

”Daca ar fi sa mor acum….acum sa iasa o creatura din adancurile lacului sa ma infulece si sa nu mai fiu….nu imi pare rau.” Am o liniste profunda in suflet incat nici cel mai intunecat gand nu ma poate atinge….

Te rog…te rog…mai lasa-ma un pic. Nu vreau sa ma intorc in orasul zgomotos. Vreau sa imi aud gandurile inca putin….

 

Evaluează asta:

So….n-am mai scris de mult aici. Poate ca n-am avut nimic de spus sau poate ca am avut mult prea multe de spus si n-am stiut cum sa imi insir gandurile intr-un mod ordonat.

Iar am ajuns la sfarsit de an….si ma uit cum se mai duce unul val vartej. In perioada asta a anului, mereu simt nevoia sa scriu. Iubesc iarna si iubesc sarbatorile. Astept cu nerabdare sfarsitul de an, pentru ca stiu ca indiferent pe ce meleaguri ratacim celelalte zile ale anului, de Craciun…..mereu gasim drumul spre casa. Cand eram mica, asteptam pe Mos Craciun, cadouri, zapada. Acum…astept cel mai mult masa de Craciun. Acele momente cand stam toti la masa plina cu bunatati facute de mami si radem, glumim, impartasim ganduri sau pur si simplu barfim despre ceva total prostesc. 

E un pic poate prea devreme sa citesc filele cartii anului 2014…dar fir-ar, timpul trece mult prea repede, iar eu deja simt mirosul sarmalelor, bradului de Craciun sau fumul petardelor de afara.

Anul asta a fost atat de involvurat, Doamneeeee….cate s-au mai intamplat. Am trait in anul asta cat in 3. Si s-au intamplat si bune si rele, insa anul asta parca si relele au avut gust dulce. Am invatat atat de multe anul asta ca nu as stii cum sa le astern aici pe toate. Ce am inteles anul asta cel mai bine, este ca viata nu e facuta sa treaca si sa te uiti dupa ea ca un tren pierdut, ci e facuta sa te invete lucruri, povete. Si daca acum 2 ani spuneam…eu sunt matura, am trait, am invatat, sunt pregatita pentru viata….anul asta realizez ca mai am atat de multe de explorat. Si e foarte fain cand intelegi asta, pentru ca nu iti mai pare rau ca imbatranesti, ca nu mai ai energia de cand erai in facultate, sa iesi in club, sa te distrezi fara griji. Nu iti mai pare rau pentru ca realizezi ca, desi lucrurile astea trec, altele si mai faine le iau locul. Ca acea omida paroasa, urata, care se catara in pomi si mananca tot ce ii iese in cale, in final se transforma intr-un fluture minunat care zboara si se bucura de natura pentru scurt timp insa, lasand in urma ei larve care vor deveni omizi, iar apoi fluturi, procesul continuandu-se iar si iar…..

Am inteles ca si viata noastra e la fel, si nu imi mai pare rau pentru lucrurile ce au trecut, pentru oamenii care i-am cunoscut si nu mai sunt sau oamenii care si-au continuat alt drum decat al meu. Amintiri si momente trec, pentru ca altele sa le ia locul…poate mai frumoase, mai intelepte, mai radiante.

Pana la urma….asta e bogatia omului la sfarsit de drum.

Prostii….

…Stai pe un pod si sa te uiti la apa curgatoare, tulbure si te gandesti de ce nu ii vezi fundul, pestii sau licarirea in razele soarelui?

Fumezi dintr-o tigara. Tragi fumuri lungi si scoti nori de culoare alba, colorati de rujul rosu al buzelor.

Ce idiotenie….nici nu iti placea rujul rosu, te face sa arati ca o c***a. Nici nu fumai, te ineca fumul de tigara de ala altii si il detestai cand iti intra in haine si in par.

Acum fumezi….iti colorezi buzele rosii…si te uiti pierduta la apa tulbure aproape inghetata. Prostii!!!

…..

 

Visam la ziua cand o sa ajung acasa. Cat o sa zburd ca un copil tembel, prin curte cu cateii si cum o sa fac tot ce-mi trece prin cap. In schimb….ma simt mumificata. 

In pragul sarbatorilor, firul vietii mi-a aratat inca o data cat de subtire poate sa fie. Cat de scurta si de nasteptata poate sa fie. Cate lovituri poate sa iti dea, razand din coltul camerei la tine. Un suflet nevinovat nu mai e printre noi. Intr-o secunda totul s-a terminat pentru el. Nu s-a gandit ca va fi asa. Te face sa te gandesti….la viata neinsemnata pe care toti o traim. Vrem bani si bani….haine scumpe si faima….si iar bani. Uitam ca atunci cand plecam, plecam saraci, putreziti intr-un cavou rece, fara centrala termica sau brad de Craciun de sute de lei. 

Am uitat si eu de mine….am uitat ca aici scriam despre iubire. Am scris prea mult de iubire si am uitat sa o mai vad langa mine. Am devenit ”GREEDY” si vroiam mai mult si mai mult. Am devenit rea, uitandu-ma cu coltul ochiului la tot din jurul meu, judecand, dispretuind si comentand mai ceva ca un comentator de sport. Insa ceva a facut sa ma trezesc…

Vreau sa ma casatoresc intr-o camera goala, uitandu-ma in ochii lui spunand pur si sincer… I DO !!! Vreau sa ma bucur de corpul lui si sa il sorb in fiecare zi, fara sa mai analizez gesturi si sa compar sentimentele traite cu cele vazute in filme. Aiurea….filmele sunt doar scene perfecte pe ecran. Vreau sa ii ofer un copil si sa nu ma mai tem de ziua de maine, de bani, de bogatii, pentru ca stiu caci chipul lui si manutele micute create de noi, vor fi mai presus de tot si toate.

Vreau sa spun ”poate” inainte de ”sigur”, sa ma opresc din a spune ”eu stiu mai bine” si sa spun ”poate celalalt are dreptate”…..Sa imi aduc aminte ca am crescut copil simplu si sarac, dar care s-a bucurat din plin de viata. Ca parintii m-au invatat ce e bunatatea si zambetul, fara papusi scumpe sau excursii la mare si munte. 

Sunt acasa, baby….si te astept sa ne continuam povestea de dragoste asa cum o stim noi. Asa cum am creat-o acum 4 ani de zile. M-am regasit pe mine si nu ma mai las sa plec. Te iubesc mai presus de cuvinte si vreau sa iti arat asta in fiecare zi, de la rasarit pana la apus, apoi in vise….

2 luni…

Sunt de 2 luni aici….a fost greu la inceput. Am pornit de jos si am primit multe critici. M-au motivat insa. Am devenit mai puternica si mi-am corectat greselile. Sunt multumita de mine. Multumita si mandra. Si stiu ca si parintii mei sunt, acum mai mult decat oricand.

Ce pot sa spun despre viata pe vas….e ca nu e pentru oricine. Trebuie sa fi puternic si foarte tare motivat. Bariere sunt la tot pasul, insa daca ramai focusat pe motivul venirii aici, vei reusi sa treci de ce e mai rau.

E o viata nou….totul e diferit, oamenii, limba, 52 etnii diferite, mancarea, dorul de casa….Doamne…. Insa, te obisnuiesti. Pentru ca dupa norii grei, e soare. Dupa o zi intreaga de munca, ai cateva ore relaxante pe plaje in care nici nu visai ca vei fi. Vizitezi locuri al caror nume nici nu stii sa il silabisesti bine. E uimitor cat de mult de schimba viata pe vas. Te maturizezi si te intaresti.

Cel mai minunat lucru in a fi aici si a munci pentru o firma americana…sutn banii bineinteles. Iti permiti sa iti ajuti familia acum…sa nu isi mai faca griji pentru ei sau pentru tine. Iti permiti sa te rasfeti si sa simti ca meriti asta. Sa te gandesti la viitor si in ce sa investesti banii.

Simt ca am crescut…am crescut ca om si am crescut in ochii persoanelor care ma iubesc….

Imi e dor de casa…nu mint…plang uneori, sunt trista. Dar stiu ca va trece si ca o sa ii vad curand, iar asta ma face sa merg mai departe.

Multumesc Carnival pentru tot ce faci pentru mine. Multumesc!

It’s just the beginning….

Ce sentiment ciudat…sa fi fericita si trista in acelasi timp. Sa stii ca viata ti se shcimba radical, dar ca o sa pierzi momente pretioase cu oameni valorosi. 

Sunt o pesimista, am invatat ca lucrurile bune nu imi sunt  urzite mie si ca daca vreau putin din mierea vietii, trebuie sa ma urc sus sus in copac, pe cea mai periculoasa creanga. Nu mi-a fost frica niciodata de nimic, dar pesimismul  mi s-a impregnant adanc in piele.

De azi insa, se schimba totul. Si imi iau ce mi se cuvine, ce viata mi-a luat si nu mi-a dat, ce multi au calcat in picioare si au terfelit. Am sa fiu necrutatoare!!!!

Si cum orice pom, vita de vie, planta, sau vietate verde, isi ia seva din pamant, asta am sa fac si eu. Imi iau seva din orice ma inconjoara: din trandafiri, din soare, din oamenii dragi, din fructele pomilor….

Iar cand am sa ma intorc….am sa ma intorc renascuta…

Am zis!!!! 😀

Back home….

Astazi m-am simtit din nou copil…

Am stat ore in sir in iarba, urmarind cum norii pufosi se risipesc in adancul si albastrul cerului. Le-am dat forme ciudate si mi-am imaginat cum ar fi sa fiu acolo sus, sa stau pe un nor si sa ma uit la lumea mica in jos.

Am inceput sa rad cand am vazut cum o familie de randunele se certau pe cine stie ce…si se umflau in pene si faceau o zarva, alergandu-se prin ciorchinii de vie sau prin pamantul uscat.

Salcamii sunt infloriti…si imi amintesc de copilarie, cum deschideam cu manutele fiecare floare de salcam, cautand dupa mierea lor si mancand-o ca o albina  infometata.

E ciudat sa fiu acasa dupa atata timp, insa totodata nu e nimic mai placut pe lumea asta. Acasa, parca ma intorc cumva in timp, calatoresc si ma vad mic copil iar, ma uit si nu imi vine sa cred. Imi amintesc cat de ciudata e viata si mai ales, schimbatoare. Si savurez momentele acestea frumoase….maine, cine stie ce va fi maine……

                                                   ……astazi e astazi si doar asta conteaza…

……

Te nasti…cresti si mori….Cam asta e cursul vietii, pe scurt.

Cand eram mica, eram doar copil….visam la atunci cand voi fi mare, iar cuvantul „moarte” imi era total necunoscut. Copil fiind, inmormantarile erau pentru mine ca nuntile sau zilele de nastere. Un prilej de a socializa si a face nazbatii cu alti copii de varsta mea. 

Am crescut mai mare si cumva vag….am inteles ca dupa ce iti traiesti viata, mai si mori….insa doar atat am aflat.

Abia acum 5 ani de zile, am aflat de fapt ca moarte poata sa apara si subit. Si ca poate sa ti se intample si tie. Si ca atunci cand vine…vine neasteptata si dureros de tare, fulgerand si risipind tot in calea ei mai ceva ca o furtuna. 

Mama nu m-a pregatit pentru moarte….Nu mi-a spus ca mai devreme sau mai tarziu toata lumea din jurul meu va ajunge tarana. Sau ca ea nu va trai mereu sau ca tata nu va fi in preajma mea sa ma invete ce stie el mai bine. Nu mi-a spus ca si eu la randul  meu am sa mor si ca am sa las persoane iubite in urma.

Am trait ca o copila proasta….crezand ca o sa ii am mereu langa mine si ca pe mine moartea….al carei inteles nici acum nu il stiu exact….ma va ocoli.

Poate ca daca am stii toti….intelesul acestui cuvant morbid, dar mai ales cand si unde se va arata….am pretui mai mult ce avem. Ne-am gandi de doua ori inainte sa spunem ceva si am iubi intreit persoanele dragi. 

Ultimul tren…

Ai asteptat mult in gara….priveai fiecare tren ce trecea si iti doreai poate sa te urci in el….insa ceva te oprea mereu, spunandu-ti : Nu asta e trenul tau!!!!

Si ai asteptat mult….

                ……au trecut veri, soare inabusitor ti-a uscat pielea….

                 …..ai privit toamna cum trece, cu vant de frunze dupa ea….

    …..ierni grele si geroase ti-au taiat hainele…..

Si ai asteptat….si ai sperat ca poate trenul tau va venii candva…apoi ti-ai dat seama. Nu trenul potrivit il asteptai ci persoana perfecta. Ea iti va face calatoria spre destinatie, mai frumoasa, mai usoara, mai calda….

Si n-a venit…..te-ai pierdut in gara pustie…privind usa neclintit si rugandu-te sa apara…

Te-ai saturat sa astepti….sau buzele iti sunt prea crapate de frig. Si…..ai plecat. Intr-un tren rece, misterios, fara EA…

„Doar am asteptat-o….am asteptat-o mult….n-a venit!! Cat era sa astept??!!!” Iti repeti incontinuu asta, poate iti va fi mai bine. Iti cauti caldura in brate necunoscute si buze straine.

Si timpul trece…si trece….poate ani….drumul e lung….foarte lung. Candva…o sa ajungi acolo unde ti-ai dorit, poate va fi iarna sau poate va fi vara…orice si oricat vei gasii acolo……

                              ……aminteste-ti: NU este EA !!!!!!

The look in her eyes….priceless!!!